Resedinta de vara a Alinei Stirbey si a generalului Emanuel Florescu ramane cunoscuta astazi drept cea mai veche cladire civila din orasul Sinaia, ea a luat nastere la doleantele fiicei domnitorului Barbu Bibescu-Stirbey.
Castelul Stirbey sta sub semnatura arhitectului olandez Josef Jacob Schieffleers, care reuseste prin maiestrie sa creeze un adevarat castel intre ale carui ziduri se pastreaza si astazi secretele , tradarile si marile iubiri ale familiei marelui domnitor.
Astazi, Castelul Stirbey gazduieste Muzeul Orasului Sinaia, care este alcatuit din 13 sali tematice ce te invita sa descoperi tainele orasului.
Salile muzeului
Istoria orasului
Sinaia pe care o cunoastem astazi este opera arhitectilor din intreaga Europa ce au reusit sa zideasca un burg German in inima Carpatilor, astfel Sinaia s-a dezvoltat in jurul Manastirii ce poarta numele Muntelui Sfant. Aristocratii sfarsitului de secol XIX si inceputului de secol XX hotarasc sa isi stabileasca resedinta de vara in orasul ce va purta cu mandrie titlul de Perla Carpatilor pentru mai bine de un veac.
In centrul salii ce prezinta istoria orasului troneaza o macheta ce prezinta in pasteluri micul oras european de la portile orientului.
Salonul aristocratic
Inceputul de secol XX prezinta Sinaia drept un oras al elitelor, al luxului si exuberantei, astfel micul colt de aristocratie al castelului dezvaluie printre acorduri de pian parfumul anilor in care fracul si corsetul iti ofereau un statut social privilegiat.
Comorile din Bucegi
De la poalele Bucegilor si pana la crestele abrupte, un tablou feeric pictat in mii de culori te invita sa descoperi pe cararile neumblate de pasul omului comorile ferecate in inima muntilor. De la delicatetea edelweiss-ului si pana la paleta infinita a orhideelor, ni se prezinta o lume desprinsa din basmele copilariei unde caprioarele si cerbii au luat locul zmeilor.
Personalitati
Sinaia o fost inspiratie pentru Enescu, Grigorescu sau Tatarescu, rai pentru Maria Regina Romaniei si cunoastere de neam pentru Nicolae Iorga, Sinaia ramane totodata in memoria tuturor drept finalul calatoriei spirituale a celui ce va purta pe umeri titlul de Parintele Ardealului, Arsenie Boca.
Orase infratite
In 1968 cand Romania se afla in plina ascensiune comunista, fosta resedinta regala de vara semneaza protocolul de infratire cu orasul italian Aosta si astfel Sinaia ramane primul oras sub un regim totalitar care va rupe barierele politice impuse de ideologiile regimului.
Orient Express
Faimoasa garnitura detinuta de Venice Simplon Orient Express continua traditia inceputa acum mai bine de un secol si invta calatorii sa parcurga in interioare de epoca de inspiratie Art- Deco, drumul din capitala mondiala a modei pana in misteriosul oras de pe maluruile Bosforului.
Stancile Franz Joseph
In urma vizitei imparatului Austro- Ungariei Franz Josef, primul monarh organizeaza un dineu fastuos la inaltime,langa stancile ce astazi ii poarta numele, de unde invitatul sau putea sa priveasca spre linia orizontului ce despartea Vechiul Regat de Marele Imperiu.
Sala sporturilor
De la regii partiilor pana la campionii bobului, Muzeul Orasului Sinaia gazduieste astazi o expozitie ce prezinta anii de aur ai sporturilor de iarna, atunci cand tricolorul era arborat pe cele mai inalte culmi.
Text: Costin-Mihai Dumitru
*ultima intrare se face la 17:20